Locuitorii cartierului Mihai Bravu s-au adresat prin petiția traseu TCE, Primarului Municipiului Ploiești, Directorului Transport Călători S.A. – T.C.E. și Consiliului Local pentru a rezolva problema lipsei accesului la un transport în comun decent către principalele puncte de interes ale orașului pentru cetățenii acestui cartier.
Mobilizarea comunității a fost remarcabilă, cu 786 de semnături strânse în cadrul petiției, reprezentând un semnal clar că un traseu nou este imperativ.
În luna mai a acestui an, semnăturile strânse în cadrul petiției pentru o legătură directă de transport în comun între cartierul Mihai Bravu, Gara de Sud și Hipodrom au fost predate Primarului Municipiului Ploiești, Consiliului Local și Directorului T.C.E Ploiești.
Nu rămâne indiferent la dificultățile reale ale orașului tău! Fiecare cetățean are dreptul la un transport în comun accesibil și bine conectat.
Petiția a fost inițiată la cererea doamnei Staicu, ploieșteancă din cartier, noi am ajutat la formularea acesteia și la strângerea semnăturilor
Înmânarea directorului TCE Ploiești a celor 786 de semnături de la ploieșteni din cartierul Mihai Bravu, care îi cer în scris să conecteze cartierul de restul orașului.
Vezi video >
Petiția și semnăturile au fost depuse în original la TCE, au fost înmânate în copie primarului și viceprimarilor Ploieștiului și trimise online celor 27 de consilieri locali.
(PrahovaInfo.ro)
(ObservatorulPh.ro)
Cu toate acestea, sugestiile prezentate în petiție, menite să îmbunătățească accesul la transportul în comun, au fost ignorate. Consiliului Local nu i s-a prezentat nicio propunere din partea TCE, care ar fi putut oferi o soluție optimă pentru locuitorii din Mihai Bravu.
Această neglijare din partea administrației actuale arată că vocea și nevoile ploieștenilor nu sunt luate în considerare. Este momentul ca administrația să asculte și să acționeze pentru a îmbunătăți accesul la transportul public în cartierul Mihai Bravu.
Mii de concetățeni contribuie la bugetul local prin plata taxelor și impozitelor, la fel ca și noi. Cu toate acestea, este regretabil faptul că acești oameni nu beneficiază de servicii esențiale, transportul în comun utilizabil, canalizarea sau asfaltul pe stradă, printre multe altele.
Te invităm să ni te alături în eforturile noastre de a pune capăt incompetenței și nepăsării decidenților care au permis persistența acestor probleme și care afectează calitatea vieții în comunitatea noastră.