Suntem peste 1000 de susținători Mișcarea Noi, Ploieștenii. Împreună salvăm Ploieștiul. Te așteptăm alături de noi! Se poate!

Manifestul nostru

CURAJ pentru UN NOU PLOIEȘTI!

Se poate!

NOI, PLOIEȘTENII. MERITĂM. PUTEM. VREM MAI MULT.

TRISTEȚEA PLOIEȘTIULUI DE ASTĂZI

Frumusețea Ploieștiului stă astăzi, aproape exclusiv, în ploieșteni, în fiecare dintre locuitorii acestui oraș, și, din păcate, aproape deloc în aspectul lui, în viața pe care o oferă locuitorilor sau în perspectivele lui de dezvoltare.

Încrederea și speranțele ploieștenilor în primar, în Consiliul municipal, în administrație, în partidele politice locale și, în cele din urmă, în viitorul Ploieștiului au fost înlocuite de dezamăgire, resemnare și tristețe. 

Mândria de a fi ploieștean a rămas astăzi, din păcate, doar o proiecție asupra trecutului Ploieștiului și prea puțin un sentiment născut dintr-o realitate prezentă. 

Problema Ploieștiului nu e doar că e prost administrat, că politicienii care îl conduc sunt incompetenți și profund corupți. Problema fundamentală e că Ploieștiul de astăzi nu are nicio direcție, nu se îndreaptă nicăieri, se degradează și moare încet, băltește în improvizație și cârpeală. Ploieștiul trăiește o criză de identitate urbană.

ALEGEREA NOASTRĂ:

CURAJ pentru UN NOU PLOIEȘTI

Ruperea de prezentul trist, renașterea Ploieștiului și recuperarea mândriei de a fi ploieștean AICI și ACUM presupun CURAJ și credința că SE POATE.

Un nou Ploiești înseamnă curaj de a discuta despre lucruri incomode și de a ieși din zona de confort, curaj de a dezvălui complicitățile care au secat Ploieștiul de resurse și speranță, curaj de a vorbi frontal despre lipsa de integritate și corupția vechilor politicieni locali, dar și curaj în a recunoaște că, uneori, pasivitatea noastră i-a încurajat să transforme Ploieștiul în propria lor moșie.

Împreună putem avea curajul să privim în ochi realitatea: 

  • 30 de ani de monopol politic și administrativ al PSD și PNL au transformat Ploieștiul într-un oraș muribund, într-un oraș murdar și corupt, într-un oraș în care canalizarea, căldura, asfaltul și chiar apa curentă sunt un vis pentru mii de ploieșteni;
  • Ploieștiul condus de PSD și PNL este un Ploiești în care contractele pe bani publici se dau cu dedicație firmelor de partid, în care afacerile antreprenorilor onești sunt sugrumate de interese politice, iar fondurile europene sunt pierdute pe bandă rulantă;
  • Ploieștiul primarilor Volosevici, Dobre sau Bădescu este un oraș care doar supraviețuiește și care a uitat să mai viseze la viitor. Este un oraș în care spațiul verde a fost distrus, în care centrul este trist, anost și pustiu, cu trotuare sparte și clădiri gri, în care posibilitățile de recreere sunt limitate, lipsit de o viață socială vibrantă și evenimente culturale de anvergură națională;
  • Ploieștiul ultimilor 30 de ani este Ploieștiul nimănui: vandalismul este o realitate comună, femeile și copiii se simt în nesiguranță pe străzi, oamenilor le e frică să meargă în spitale, investițiile în infrastructura școlară sunt foarte reduse.

Hai să avem curajul să admitem că am greșit când le-am dat șansă după șansă, timp de 3 decenii, să-și respecte promisiunile! 

Hai să avem curajul să spunem Stop hoției și șmecherilor care au capturat Ploieștiul! 

Curajul de a face toate aceste lucruri reprezintă un nou început pentru Ploiești și eu și echipa mea avem acest curaj:

  • Avem curajul de a spune lucrurilor pe nume, pentru mine albul e alb și negrul e negru
  • Avem curajul de a lupta cu vechea clasă politică locală și de a lupta cu un sistem osificat .
  • Avem curajul de a nu depinde de clientelă și de șefi de partid.

PRIMAR LUPTĂTOR,

NU COMBINATOR

Primarul Polițeanu are o viziune asupra viitorului, o viziune pentru un Nou Ploiești. Și are curajul de a lupta pentru un nou Ploiești!

  • Ploieștiul are nevoie de un primar integru cu o echipă de oameni curați și verticali.
  • Ploieștiul are nevoie de un primar care e un lider și partener al oamenilor, care mobilizează comunitatea.
  • Ploieștiul are nevoie de un primar cu viziune și strategie pe termen lung pentru Ploiești.
  • Ploieștiul are nevoie de un primar care nu respectă omerta, consemnul tăcerii între politicienii locali.

De aceea susținem candidatura lui Mihai Polițeanu. De aceea candidăm în echipa Noi, Ploieștenii pentru Consiliul Local Ploiești.

Pentru că știm că se poate!

Se poate, prin CURAJJ să construim un Nou Ploiești!

UN NOU PLOIEȘTI:

guvernare locală curajoasă, modernă europeană și vizionară

În 16 ani, Ploieștiul trebuie să intre în top 6 cele mai bogate și eficiente orașe din România și în top 3 cele mai curate și nepoluate reședințe de județ din România. În acest moment, Ploieștiul a ieșit din Top 10 orașe în ceea ce privește cheltuielile de capital, atragerea de fonduri europene sau dinamismul societății civile și al sectorului privat. 

Alegerile din 2024 vor fi un referendum despre viitorul Ploieștiului. E timpul revanșei pentru 30 de ani de hoție și incompetență. Se poate să-i trimitem în opoziție pe Volosevici și cei care îl susțin sau l-au susținut și e momentul cel mai bun să acționăm pentru:

  1. Rezolvarea cu prioritate a nevoilor de bază ale orașului: termoficarea, curățenia și înverzirea orașului, traficul și infrastructura de mobilitate, canalizarea și asfaltul în zonele uitate ale orașului, siguranța fizică a ploieștenilor, reconectarea administrației locale cu comunitatea;

  2. Deconectarea mafiei PSD-PNL de funcțiile publice critice și deconectarea firmelor de partid de banii ploieștenilor;

  3. Un Ploiești european și modern: oraș cu zonă pietonală reală, cu parcuri curate și îngrijite, cu străzi verzi, cu piste sigure de biciclete, cu locuri de parcare trasate în zonele rezidențiale, cu evenimente culturale și artistice de anvergură, cu o comunitate activă și implicată în administrarea orașului și un primar cinstit care se află în stradă și în legătură directă și permanentă cu ploieștenii.

SE POATE!

Susținem mesajul Primarului Polițeanu către partide și aparatul administrativ:

” Fac apel către toți ploieștenii, comunitățile și organizațiile civice din Ploiești să ne unim forțele și, împreună, să eliberăm orașul de sub ocupația aroganței, nepăsării și corupției reprezentate de Volosevici și PSD-PNL!

Fac apel și către partidele politice din afara cartelului PSD-PNL să ne unim forțele pentru a trimite PSD și PNL în opoziție, să construim o majoritate curată de oameni integri, dedicați interesului Ploieștiului în Consiliul local și să alegem 2 viceprimari cu viziune, cu putere de muncă și loiali Ploieștiului, nu unor interese de gașcă.

Le transmit funcționarilor Primăriei Ploiești că vreau să conduc primăria cu respect față de ei, cu atitudine fermă, dar politicoasă, că vreau să fim o echipă, că vreau să promovez meritul, nu pilele, că vreau să simtă că suntem parte a aceleiași echipe, cu aceleași obiective și că toți avem o datorie comună față de Ploiești și ploieșteni.”

                                        

  • Se poate să construim împreună un oraș modern și civilizat pentru copiii noștri!
  • Se poate să construim împreună o viață mai bună și mai liniștită pentru părinții și bunicii noștri!
  • Se poate să construim împreună un centru urban care să atragă investiții, afaceri și oameni cu inițiativă și idei!
  • Se poate să construim împreună un Ploiești viu și efervescent, în care să te bucuri de timpul liber!
  • Se poate să redescoperim împreună mândria de a fi ploieștean!

Vreau să spunem împreună:
SE POATE prin CURAJ să construim UN NOU PLOIEȘTI!